Contractul de tranzacție este acel tip de contract prin care părțile previn sau sting un litigiu existent, inclusiv în faza executării silite, prin renunțări reciproce la drepturi sau prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă. Uneori, părțile pot conveni ca în scopul prevenirii sau stingerii litigiului, una dintre acestea sau ambele să transfere dreptul de proprietate asupra unui bun.

Documente necesare în vederea încheierii contractului de tranzacție:
- acte de identitate pentru părți;
- certificate de căsătorie și convenții matrimoniale, dacă acestea există;
- acte de proprietate asupra imobilului care face obiectul tranzacției (contract de vânzare-cumpărare, contract de donație, contract de construire și proces-verbal de predare-primire, autorizație de construire și proces-verbal de recepție, titlu de proprietate, certificat de moștenitor etc.);
- acte doveditoare pentru litigiul existent sau care se dorește a fi prevenit.
În cazul persoanelor juridice sunt necesare, în plus, următoarele documente pentru contractul de tranzactie:
- certificat de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului;
- certificat constatator valabil emis de Oficiul Registrului Comerțului. În lipsa certificatului constatator, biroul notarial poate elibera, contra cost, un extras prin serviciul RECOM Online.;
- certificat de înregistrare fiscală a persoanei juridice;
- hotărârea Adunării Generale a Asociaților din care să rezulte acordul asociaţilor cu privire la contractul de tranzacție, dar și împuternicirea administratorului pentru semnarea contractului;
Costuri pentru contractul de tranzactie:
1. Onorariul notarial (în sarcina dobânditorului) pentru contractul de tranzactie:
Onorariul minim care poate fi perceput de biroul notarial pentru autentificarea contractului de tranzacție este reglementat de ANEXA Nr. 2 la Ordinul Ministerului Justiției Nr. 46/C/2011 pentru aprobarea normelor privind tarifele de onorarii pentru serviciile prestate de notarii publici și are ca bază de calcul valoarea în bani a dreptului pretins.
Toate actele pot fi trimise în primă fază scanate/pozate pe adresa de email: notariat@berevoianu.ro ori depuse la sediul biroului în copie, originalele urmând a fi prezentate notarului public la momentul semnării contractului.
În funcție de particularitatea fiecărei situații concrete, notarul instrumentator poate solicita documente suplimentare în vederea încheierii contractului.
Aveți nevoie de informații suplimentare cu privire la încheierea unui contract de tranzactie?
Ne puteți contacta la nr de tel 0753 103 311 sau pe email la adresa notariat@berevoianu.ro
Te-ar putea interesa şi:
Societatea Profesională Notarială Berevoianu & Asociații este un notariat sector 2 București, situat în zona Universitate, pe strada Vasile Conta nr. 4, etaj 1, și oferă servicii specifice activității notariale atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice, într-un program de lucru prelungit, care să asigure rezolvarea eficientă a solicitărilor clienților.
Dacă ai nevoie de un notar București, biroul nostru îți poate oferi sprijin pentru pregătirea, verificarea și autentificarea actelor notariale, cu atenție la claritatea documentelor, siguranța juridică și respectarea procedurilor legale.
Biroul notarial și-a început activitatea în anul 2011, sub coordonarea domnului notar public Radu Berevoianu, cu scopul de a oferi servicii notariale moderne, sigure și eficiente. Începând cu anul 2023, biroul notarial a devenit „Societatea Profesională Notarială Berevoianu & Asociații”, reunind o echipă profesionistă, orientată către nevoile reale ale clienților.
Prin experiența acumulată și prin oferirea unor servicii conexe activității juridice notariale, constând în colaborări eficiente cu birouri de traduceri autorizate, furnizori de servicii de cadastru și specialiști în certificate energetice, precum și prin amplasarea biroului într-o zonă centrală, ușor accesibilă a orașului București, suntem pregătiți să vă oferim servicii juridice notariale complete.
Cu un personal experimentat, biroul nostru oferă o gamă variată de servicii juridice notariale,adaptate atât solicitărilor curente, cât și situațiilor cu un grad mai ridicat de complexitate.
Experiența acumulată și pregătirea juridică permanentă ne recomandă ca partener de încredere, fiind mereu pregătiți să vă punem la dispoziție instrumente juridice eficiente, care să răspundă solicitărilor dumneavoastră, indiferent de gradul de complexitate al acestora.
Apelează cu încredere la Societatea Profesională Notarială Berevoianu & Asociații, notariat Magheru, pentru servicii notariale complete oferite de o echipă profesionistă, cu experiență dovedită.
Dorești informații suplimentare despre contractul de donație? Cauți un notariat în zona Universitate sau în zona Magheru?
Dacă dorești să închei un contract de donație echipa noastră îți poate explica documentele necesare, etapele procedurii și aspectele juridice importante înainte de semnarea actului.
Biroul notarial este situat într-o clădire modernă, într-un spațiu primitor, cu personal calificat și experiență dovedită. Datorită amplasării centrale și accesibile, Societatea Profesională Notarială Berevoianu & Asociații este o alegere potrivită dacă te afli în căutarea unui notariat Universitate care oferă servicii notariale complete pentru persoane fizice și juridice.

